Numărul actual

„Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlineşte.“ Proverbe 19:21

Mai ţineţi minte visurile din copilărie? Mai ştiţi ce vroiaţi să „vă faceţi” când „veţi fi mari”? Vă mai amintiţi ce profesie vă făcea faţa să strălucească când vă gândeaţi la ea şi nerăbdarea de a ajunge mai repede adult pentru a o putea exercita? Cum stau lucrurile astăzi? Cum vă doriţi să fiţi? Ce mai visaţi? Mai visaţi?
    Eu îmi aduc foarte bine aminte modul în care s-au conturat şi succedat visurile mele din copilărie şi până acum. Când eram mică, îmi plăceau foarte mult dulciurile şi doream să mă fac vânzătoare ca să pot mânca dulciurile din magazin, în loc să le vând (pe atunci credeam că toate delicatesele de pe rafturi erau ale vânzătoarei). Bineînţeles, pe măsură ce timpul a trecut, s-au schimbat şi visurile. În şcoala primară îmi doream cu ardoare să devin învăţătoare, pentru că o admiram pe învăţătoarea mea. Apoi mi-am dorit să fiu arheolog, doctor, profesor… Cu fiecare etapă a vieţii se schimbau şi aspiraţiile mele.
    Citind despre vieţile unor oameni precum Amy Carmichael, Corrie ten Boom sau Georg Müller, din care răzbate copleşitor dragostea lor pentru Dumnezeu şi semeni, care i-a făcut să uite de ei şi aspiraţiile lor pentru a putea „visa” cum îi pot sluji pe ceilalţi şi cum le pot arăta astfel practic dragostea lui Dumnezeu, un alt vis a început să mă entuziasmeze. A fost motivant să descopăr de-a lungul timpului şi în vieţile celor de lângă mine exemple de uitare de sine, de lepădare voită şi conştientă de egoismul comod în braţele căruia zăbovim adesea, pentru a nu spune „mâine” celor care au nevoie de ajutor astăzi, uneori chiar cu sacrificii.
    Astfel, mi-am dat seama că modul în care s-au şlefuit şi împlinit dorinţele şi aspiraţiile mele de-a lungul timpului este mult mai frumos decât orice vis al copilăriei datorită faptului că Dumnezeu m-a binecuvântat dându-mi harul de a-L cunoaşte pe El şi de a fi un copil al Său. Gândindu-mă recent la însuşirile pe care mi le doresc, le-am descoperit exemplificate într-un mod plastic de către prietenii Dorotheei din „Vrăjitorul din Oz”: înţelepciune, inimă şi curaj. Înţelepciune ca să pot înţelege cu adevărat
situaţia în care mă găsesc, văzând-o prin ochii lui Dumnezeu, inimă ca să îi văd pe cei din jur, cei care au nevoie de ajutor, fie că este vorba de un ajutor fizic, material, concret sau doar de un cuvânt potrivit spus la timp, şi curajul de a fi sare şi lumină, de a fi cu adevărat un ucenic al Mântuitorului într-o lume ostilă Adevărului.
    Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă „Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului şi îţi vor izbuti planurile”, pentru că astfel planurile noastre nu rămân dorinţe izvorâte din dorinţe egoiste, ci sunt modelate de voia lui Dumnezeu. Acest lucru vi-l doresc, atunci când vă gândiţi la viitor şi vă lăsaţi purtaţi de visuri.

    Cu dragoste,